La ce sa fii atent în alegerea restaurantului de nuntă

V-ați decis asupra unei date? Perfect! Aveți în minte și tematica nunții? Şi mai bine!

08 Aprilie 2022

Următorul pas este să alegeți unde veți face petrecerea cea mare. Locația este cea care va da tonul zilei voastre magice, indiferent că optaţi pentru restaurantul preferat, un salon luxuriant sau chiar o plajă privată. Și pentru că întregul proces este unul destul de laborios, pașii enumerați mai jos vor fi ghidul vostru pentru ca alegerea să fie cât mai ușoară, iar voi să găsiţi locul potrivit unei nunți de vis.

Orașul și țara

Mai întâi de toate, gândiți-vă unde anume vreți să puneți cuiul în hartă. Majoritatea cuplurilor optează pentru o locație în orașul unde trăiesc în prezent, însă altele preferă să facă pasul cel mare în orașul natal al miresei sau al mirelui. Trendurile din industrie au inspirat anumite perechi să iasă din zona lor de confort și să-și aleagă destinaţia preferată de vacanţă sau chiar un loc nou, unde nu au mai fost până acum. Dacă primele două opțiuni sunt convenabile atât pentru voi, pentru invitați, cât și pentru buget, nunţile din afara țării s-ar putea să vă scurteze lista de oaspeți, însă vor fi cu siguranţă de neuitat.  

Un detaliu important: bugetul

Știm, nu vă place subiectul foarte mult, însă el dirijează economiile voastre pentru party-ul de după ceremonie. Ca să vă faceți o idee spre ce fel de spații vă puteți îndrepta atenția, luați în calcul faptul că banii rezervaţi pentru locaţie şi catering reprezintă mai mult sau mai puțin de jumătate din bugetul vostru total. Astfel, în funcție de cât ați pus deoparte pentru întreaga nuntă, vă puteți determina suma alocată locului pe care vi-l doriți.

Mihai Zaharia Photography

Dorinţe și nevoi

Acum că aveți un buget în minte, aliniaţi-vă prioritățile împreună. Cum aţi vrea să arate locaţia voastră de vis? Preferați un spațiu în aer liber, cu multă verdeață sau poate undeva la mare? Vreți o nuntă glamour, într-un castel elegant sau ceva modern, într-un salon plin de stil? Posibilitățile sunt foarte variate, iar cel mai important lucru în acest moment este să vă gândiți la ce vă satisface vouă nevoile.


Sfinx Production

Numărul de invitați

Dacă lista e gata, luaţi în calcul și numărul invitaților când vă uitați peste locații. Fiecare local are o anumită capacitate, așa că nu vă îndrăgostiți de un spațiu anume fără să aveți și un estimat cât mai aproape de realitate.

Căutări online și întrebările de bază

La început, este mult mai convenabil să căutați locațiile pe Wedday. Astfel, puteți lua în considerare toate aspectele menționate anterior și puteți face un top cu cele mai plăcute dintre cele pe care le-ați vizionat. Aici puteți găsi și testimoniale din partea altor cupluri care şi-au făcut nunta acolo, fotografii reale, detalii legate de capacitate și estimări de preț. Mai mult, vă puteți conecta cu furnizorul și puteți pune întrebările care vă interesează cel mai mult, cum ar fi:

* Este liberă locația în data stabilită?

* Aveți și cateringul inclus în preţul afișat?

* Ce alte servicii adiționale puteți pune la dispoziție?

Top 3 și vizitarea locațiilor

Când ajungeți la un consens asupra a 2-3 locații, stabiliţi o programare cu furnizorul pentru a face o vizionare. Plimbați-vă în voie, puneţi întrebări managerului şi faceţi cunoștință și cu oamenii din personal. În momentul în care simţiţi o conexiune cu locul, dar și cu oamenii, atunci veți ști că aceea este alegerea corectă.


Lucas Weddings

Oferiți-vă timp să cântăriți alegerea

Înainte să semnați vreun contract, fiți siguri că aţi vizitat toate locaţiile de pe lista voastră și nu vă simţiţi presați să luați o decizie în pripă. Regrupaţi-vă acasă, împărțiți un desert preferat împreună și discutați despre ce ați văzut și simțit. Puneţi în balanţă avantajele și dezavantajele fiecărei vizite, gândiți-vă unde și dacă vreți să faceți compromisuri cu privire la acest aspect și luați decizia de comun acord. Abia apoi vă puteți reîntoarce în localul favorit pentru rezervarea datei și semnarea contractului. Citiţi-l cu atenție și puneţi întrebări acolo unde vi se pare ceva confuz sau vag. Este important să înțelegeți tot ce ține de planul ratelor.


Sfinx Production